Acum câțiva ani, vorbind cu un preot într-un cadru informal, îmi spune: “Oamenii fug de terapie de cuplu ca dracu’ de tămâie.”
Am rămas fără cuvinte. Nu pentru cum a spus-o. Ci pentru că vorbele lui sumarizau un mare adevăr. Știam că ajuta oamenii în multe feluri. Ce nu știam – e că atunci când consideră că oamenii au nevoie de ajutor specializat, le recomanda terapie de cuplu.
“Pff, ce om deschis la minte”, mi-am zis atunci. (NB: “atunci” era în vremea când psihoterapia nu era nici populară, nici credibilă, dar asta-i altă discuție…)
“Câți dintre cei pe care îi îndrumați către terapie intra în acest proces?” îl întreb.
Puțini. Prea puțini.
Fast-forward, 2022.
Câte cupluri care chiar au nevoie de ajutor apelează la terapie de cuplu?
Puține. Prea puține.
Și de cele mai multe ori ajung în stadii în care relația e foarte deteriorată. Atât de deteriorată, încât până și o simplă conversație în prima ședință devine o luptă în tranșee.
Oare cât de necesară poate fi o terapie de cuplu?
Citesc postări în grupuri, oameni care au nevoie de ajutor, însă menționează de la început că nu au bani de terapie. Sau, la fel de des, că soțul “n-ar merge niciodată la terapie”.
Caută pastila magică pe care odată înghițită, vindecă tot. Șterge trecutul și creionează un viitor happily-ever-after.
Am văzut o grămadă de sfaturi pertinente în grupurile de facebook. O grămadă!
Și-mi saltă inima de bucurie să văd câți oameni se îngrijesc de relațiile lor, câți încurajează empatia, compasiunea, respectul, timpul de calitate petrecut împreună.
Uneori, un sfat e suficient să schimbe lucruri în relații.
Chiar e.
Însă de cele mai multe ori, oamenii au nevoie să lucreze împreună, activ la relația lor. Să învețe să comunice diferit. Să învețe să se asculte. Să-și vorbească. Să-și vindece rănile împreună. Și au nevoie să facă asta într-un spațiu safe, în care să se simtă în siguranță (emotională, mentală). Spațiu în care să fie auziți, înțeleși și ghidați. În care să învețe despre ei, despre celălalt și despre ce înseamnă, cu adevărat, o relație sănătoasă și echilibrată. În special atunci când n-au prea avut parte de astfel de relații/modele în viața lor.
Asta-i terapie de cuplu.
PS: Știu că “nu avem bani” e cea mai des întâlnită scuză. Nu neg că ăsta-i adevărul. Ba din contra. În multe cazuri, știu sigur că nu sunt posibilități financiare să susții un asemenea proces.
Însă n-am văzut mulți oameni care sa caute ong-uri care oferă acest tip de ajutor. Sau psihoterapeuți care să preia cazuri pro-bono (crede–mă, sunt mulți! myself included).
Cei care vor, găsesc o cale.
When there is a will, there is a way.
Cu gând bun, psihologul tău
Sursă imagini: pexels.com
