Cu ce mă ajută pe mine să merg la terapie?
Primesc des întrebarea asta. Și de fiecare dată răspund la ea din prisma omului care a fost la terapie, mai degrabă decât din prisma psihoterapeutului.
Că-i simplu să-i asaltez pe oameni cu definiții care mai de care – din cărți, cuvinte pompoase și un sales speech pus la punct.
Însă vreau să îi ajut să înțeleagă. Să înțeleagă și apoi să decidă dacă vor să meargă mai departe în acest proces.
Așa că îți spun și ție.
Ședințele sunt diferite pentru fiecare dintre noi. Pentru că fiecare om merge la terapeut cu dificultăți diferite, cu întrebări diferite, cu țeluri diferite. E despre ce îți dorești tu, pentru că ședințele despre asta sunt: despre nevoile tale.
Și totuși, cu ce mă ajută faptul că merg la terapie?
Unii oameni vin în ședințe pentru că vor să se înțeleagă mai bine. Să înțeleagă mai bine ce gândesc, ce simt sau de ce se poartă într-un anumit fel. Alți oameni vor să-și depășească dificultățile emoționale, relationale, de comunicare. Sau să-și îmbunătățească anumite aspecte ale personalității lor (încrederea în ei, stima de sine, modul în care gestionează stresul).
Cand m-am hotărât să devin psihoterapeut, eram în anul 2 de facultate. Habar n-aveam că la capătul celor 4 ani urma o specializare, care durează intre 4 și 6 ani, în funcție de metoda terapeutică pe care alegeam s-o studiez.
Și că o parte importantă a formării în psihoterapie e terapia personală. Adică să merg la terapeut. 250 de ore.
Faptul că merg la terapie m-a făcut să văd din perspectiva celui din fotoliu.
Trebuie să recunosc, mi s-a parut enorm. Însă acum, uitându-mă înapoi, mi se pare atât de firesc. Cum altfel aș putea să fiu un terapeut pentru alți oameni, dacă nu stau eu însămi în fotoliul de client? Dacă nu simt eu însămi, pe pielea mea, ce înseamnă terapia și la ce mă ajută?
Au fost cele mai provocatoare ore prin care am trecut. Dar și cele în care m-am simțit înțeleasă, susținută. În care am învățat să articulez în cuvinte ce-i în mintea și în sufletul meu. În care am descoperit pattern-uri disfuncționale, convingeri care mă limitau, frici care mă țineau în loc. Dar și resurse interioare de care habar n-aveam că există acolo, în interiorul meu.
Am învățat tehnici din cărți, și le-am practicat ca și client în psihoterapie.
Mi-am descoperit nevoi care stăteau în spatele unor frici.
Am învățat să am încredere într-un om pe care doar ce l-am cunoscut.
Acum, să nu crezi că nu mai am frici. Sau dificultăți. Psihoterapia m-a invatat că sunt work în progress și mi-a dat uneltele cu care să-mi fac propriul drum. Mai ales acolo unde nu exista unul.
Și m-a mai învățat ceva important: unde găsesc ajutor atunci când am nevoie.
Pentru că atunci cand vreau să merg repede, merg singură. Însă atunci cand vreau să ajung departe, mergem împreună.
Cu gând bun, psihologul tău
Sursă imagini: pexels.com
