E randul meu la ghiseu.
Sper sa terminam repede – dupa un zbor de noapte cu turbulente,am senzatia ca mai am putin si adorm in picioare.
In fata mea e un gemulet mic . Intrezaresc un om : e imbracat în uniforma, și pare concentrat să scrie ceva. Fata imi pare familiara, insa cu trasaturi mult mai mature , usor inasprite, si cu ceva par alb .
Da, il stiu.
Mi-a fost client în psihoterapie.
(NB : Am observat că notiunea de ‘’client în terapie ‘’ starneste o reactie puternica în oameni . Mai ales în cei care sunt obisnuiti cu termenul ‘’pacient’’. Și simt nevoia să lamuresc aici, acum :’’ client în psihoterapie’’ e un consens profesional international. Asa cum ‘’pacient’’ e un consens atunci cand vorbim de beneficiarii serviciilor medicale , inclusiv beneficiarii serviciilor de psihiatrie).
Am terminat sedintele de terapie acum mai bine de 8 ani ,nu-i mai tin minte numele intreg, insa imi aduc aminte pe ce topic am lucrat.
Ma apropii incet, se uita la mine si se blocheaza. E posibil sa ma fi recunoscut. Se uita in dreapta , apoi in stanga – nu e singur in birou .
” Buna dimineata, am o programare pt pasaport. ” incep eu. Continui cu detaliile : ii dau numele, si ora programarii. Incuviintez usor din cap – un gest de salut politicos, un acknowledgment al situatiei prezente.
In momentul asta sper din tot sufletul sa isi aduca aminte de ce am discutat in prima noastra sedinta de psihoterapie : ce facem daca ne intalnim in afara cadrului terapeutic .
Vezi tu, dincolo de faptul ca sunt psihoterapeut, sunt om, si am viata mea ,in afara sedintelor de terapie. Merg la cumparaturi,la posta, la cinema, merg cu trenul, ajung pe la ghisee .
Stiu ca e posibil sa intalnesc cu clientii mei. Si nu doar trecand unii pe langa ceilalti pe strada, ci si in contexte in care interactionam, eventual inconjurati si de alti oameni.
Tocmai de aceea , in prima sedinta, le vorbesc tuturor clientilor mei despre cadrul terapeutic si despre professional boundaries. Ca-s tare multe , professional boundaries astea. Si toate sunt discutate. Stii tu, pentru claritate – unul dintre cele mai importante aspecte ale psihoterapiei.
Un keypoint aici , super important, e legat de ce facem daca ne intersectam in afara cabinetului – un agreement pe care il discutam from the very beginning. E parte a confidentialitatii psihoterapiei.
Stii, e greu de imaginat cum te intalnesti cu terapeutul tau, pe strada, iar el bine spre tine voios si-ti spune, pe un ton jovial :
” Salutare ! Ne vedem joi , la terapie , la 7, sa nu intarzii “
Sau vine pe la tine pe la munca, se uita in jur , si exclama : ” Ei sunt colegii tai despre care mi-ai povestit in ultima sedinta ? Dar Elena ce mai face, va mai certati ? “
Nu stiu cum e in alte profesii , dar in cea pe care o practic eu, confidentialitatea e un stalp central .
Ce vorbim in sedinte ramane in sedinte.
Chiar si faptul ca tu vii la terapie e un aspect confidential ( exceptie facand situatiile in care sanatatea ta e ingrijita de o echipa multidisciplinara, de orice natura ar fi ea : medicala , legala , or both ).
De stabilit , stabilim totul impreuna, insa legal si moral, e responsabilitatea mea sa hold boundaries in place. Asa că daca ma vezi pe strada , în supermarket, sau la tine în birou , să stii că aleg să nu interactionez cu tine, sau daca sunt nevoita să-ti vorbesc ,o voi face modelandu-mi reactiile .
Asta fac și acum, la ghiseu. Ma port firesc, asa cum m-as purta in fata oricarui functionar pe care il vad pentru prima data in viata.
Pentru ca si dupa ani de zile, confidentialitatea ramane valabila.
E modul meu de a-mi respecta cuvantul , clientul , profesia , si pe mine.
