Patricia, e okay să-i lăsăm pe copii pe TikTok?
Acum câteva zile, am luat parte la o conversație despre folosirea platformei TikTok de către copii și adolescenți.
O conversație extrem de polarizată (ca mai toate conversațiile din ultimul timp). DA vs NU.
Alb vs negru. No greys here, please.
A venit rândul meu să vorbesc și să-mi aduc contribuția la această conversație. Atunci am ales să împărtășesc câteva insight-uri personale, mai degrabă decât statistici, cifre, predicții. Un mix de idei ce au la bază experiența de psihoterapeut, neuroștiința, psihologia socială și dezvoltarea psihologică a copilului. Plus experiența mea de mamă.
Așadar, care sunt revelațiile mele referitor la subiectul “copii pe TikTok”?
Le împărtășesc și cu tine, aici, punctual:
1. Nivelul de stimulare artificială pe platforma TikTok.
Cred că din toate platformele de socializare, aici e cea mai intensă. Mai simplu: cu fiecare mișcare de deget, ești expus la extrem de mulți stimuli. Atât de mulți, încât creierul tău eliberează rapid shoturi de dopamină sau cortizol – 2 hormoni extrem de puternici. Din păcate, mintea noastră nu este construită să funcționeze în acest fel. Nici corpul nostru. Pentru că nici dopamina, nici cortizolul nu-și opresc efectele doar la nivelul creierului. Ei schimbă modul în care întreg corpul funcționează. Că să fim realisti, viața în sine nu este o înlănțuire constantă de stări super-intense.
2. Copii își vor dori întotdeauna să experimenteze lucruri noi.
Vor avea acea sete de a vedea, de a auzi, de a ști. De a fi ca și ceilalți. De a împinge limitele, mai ales pe ale noastre, ale adulților! Cu cât încerci să ascunzi ceva de copilul tău, cu atât își va dori mai mult. Și cu cât nu-i dai acces/voie, cu atât el va căuta o altă cale pentru ce își dorește. Și – surpriză! – cu el va risca din ce în ce mai mult, că să-l obțină. Minciuna intră aici, dar și manipularea, prezentarea parțială a adevărului, victimizarea.
3. Rolul nostru de părinți e să îi învățăm pe copii să ia decizii bune.
Am auzit, de multe ori această idee. Corect până aici. Sunt pentru ghidare! Asta suntem ca părinți: ghizi. Și asta facem – ghidăm. Numai că… ( Și aici vine încă o surpiză!) Abilitatea de a lua decizii complexe e DEPENDENTĂ de vârsta copilului. Pur și simplu, așa funcționează creierul nostru. Aria (zona) din creier responsabilă cu procese complexe de luare a deciziilor se dezvolta complet abia la 25 de ani . Da, ai citit bine! La 25 de ani. Așa că nu pot să nu mă întreb:
Oare nu punem prea multă presiune pe copii noștri? Oare nu avem așteptări prea mari de la ei? Chiar și când nu e vorba de copii pe TikTok.
Știi tu, întrebările acelea: vai, mamă, dar tu nu te-ai gândit la ce se întâmplă dacă… ?
Mai ales adresate unui copil mic.
Nu, nu s-a gandit. Că nu are cum. Nu-i nimic în neregulă cu copilul. Doar că la vârsta aia, îi lipsește zona din creier care se ocupă cu “ce se întâmplă dacă fac X …”
Putem să vorbim până mâine despre psihologia învățării, psihologia luării de decizii, peer pressure (presiunea grupului) și nevoia de a te simți acceptat de un grup / nevoia de a simți că aparții unui grup.
Dar back to basics: copiii nu pot vedea the big picture.
N-au viziune de ansamblu asupra întregului tablou: elemente evidente + detalii subtile, riscuri + consecințe.
Te rog, nu mă înțelege greșit.
Nu zic DA, lasă-ți copilul pe TikTok. Nu zic NU, nu-l lasa.
I’m all in pentru 3 procese cu bătaie lungă :
- Educarea părinților
- Educarea copiilor
- Ghidarea copiilor
Toate cele 3, specifice fiecărui segment de vârstă.
Apropo: vârsta MINIMĂ pentru a avea cont pe TikTok = a avea ACCES la aceasta platformă și la continutul de pe aceasta platforma, e 13 ani.
Vrei să-l lași pe copilul tău de sub 13 ani să consume content pe TikTok? Ești responsabil , că parinte (și legal, și moral). Asumă-ți asta!
Cu gând bun, psihologul tău
Sursa imagini: pexels.com
