Ai avut vreodată momente în viața ta când ai auzit în capul tău o voce care mereu îți spune că nu e bine? Că nu vei putea? Sau ce ar fi trebuit să faci? Și te-ai întrebat vreodată a cui e vocea asta?
“Nu pot. Știu că nu pot. N-am curaj” Îmi spune încet M., în timp ce își plecă privirea către podea.
“Okay, aud ce-mi spui. În momentul ăsta, crezi că nu poți pentru că nu ești suficient de curajos?”
“Așa e.”
“Dar dacă ai fi suficient de curajos, cu ce ai începe?”
“Păi aș începe cu …”
A cui e vocea asta care îți răsună în cap?
Criticul interior. Așa numim vocea aia dinăuntrul nostru, care apare și ne spune ce nu putem să facem. Și ce ar trebui sau n-ar trebui să facem. Ce suntem, ce nu suntem. De ce suntem și de ce nu suntem în stare. Dar muuuulllt mai des de ce nu suntem în stare.
Mă întreb deseori. Și te încurajez și pe tine să te întrebi: a cui e vocea asta? E a ta? Sau vocea asta aparține altcuiva?
Poate ai auzit-o, la un moment dat, în viața ta. Sau poate o auzi des, foarte des. Atat de des, încât a devenit vocea ta.
O să-ți spun pe șleau: criticul tău interior e aici.
Și va rămâne aici. Va rămâne și va vorbi. Până când vei decide să faci ceva cu asta.
Dacă încerci să-l reduci la tăcere, o să vezi că n-o să meargă. Cel puțin nu pe termen lung. Pentru că acest critic interior e… parte din tine.
Așa că fii atent(ă) când apare. Fă pace cu el. Și fă pace cu tine.
Așa vocea va ști că a fost auzită și acceptată.
Cu gând bun, psihologul tău
Sursa imagini: pexels.com
