14+

Ani

Conecteaza-te la cine esti cu adevarat!

Ai simțit cel puțin o dată, acolo, înăuntrul tău, că ceva nu e în regulă?
Un gol în stomac, o tristețe care te apasă, nopți nedormite? 

Frici care te trag înapoi sau obiceiuri distructive de care nu poți scăpa?

Fiecare om trece prin perioade stresante, prin pierderi, frământări, probleme la muncă sau acasă. Când acestea își pun puternic amprenta pe modul în care tu functionezi, în viața ta de zi cu zi, e timpul sa ceri ajutor. Probabil te gândești că poți să le depășești singur(ă) sau te întrebi cu ce poate să te ajute o persoană care abia te cunoaște? 

Sunt Patricia Valentina, psiholog psihoterapeut. Înțeleg cât de dificil poate fi uneori să accepți că ai nevoie de ajutor. Și e cu atât mai greu când e vorba de propriul suflet. E un pas enorm să apelezi la un specialist, în care poți să ai încredere și care te poate susține să ajungi la starea ta interioară de bine. 

Cum e in sedintele noastre?

Te invit să te așezi, iar eu te ascult:

Și vei pleca din fiecare ședință cu claritate și soluții concrete, pe care tu apoi le folosești în viața ta de zi cu zi. 

Munca mea în cifre

0 +

De ani de practica ca psiholog psihoterapeut

0 +

De ore de training specializat in psihologie clinica, psihoterapie, coaching, neurostiinta

0 +

De sendinte de psihoterapie 1 la 1

0 +

De sedinte de psihoterapie de grup

0 +

De clienti care au parcurs un numar de 12 sedinte

0 +

De ore de predare in universitati din UK

Testimoniale

M-am luptat cu insomniile mai bine de 5 ani . Am fost la medic, am luat tratament, insa nimic nu parea sa functioneze.In fiecare noapte ma chinuiam mai bine de 2 ore sa adorm, iar dimineata ma trezeam obosit, fara energie. Mai intai au inceput sa apare probleme la munca, pt ca nu puteam sa ma concentrez. Apoi acasa, pt ca eram atat de obosit incat nu mai aveam nici rabdare, nici putere sa ma implic in viata de familie. Sedintele de terapie cu Patricia nu numai ca mi-au schimbat modul in care dorm, insa am invatat sa ma raportez in mod diferit la tot ce inseamna igiena somnului, stresul, stilul meu de viata si prioritatile mele. Patricia m-a ajutat oferindu-mi ocazia sa vorbesc despre problemele mele , m-a ajutat sa inteleg ce mi se intampla , de ce mi se intampla, si mi-a oferit solutii clare si concrete pe care eu sa le aplic in viata mea de zi cu zi. Mi-am construit o rutina a somnului, am invatat in sedintele noastre cum sa gestionez stresul de peste zi, astfel incat el sa nu ajunga sa influenteze calitatea somnului meu, si inca ceva foarte important : am invatat sa nu-mi fie rusine pentru ca am cerut ajutor!

Pandemia a fost un moment de cotitura in viata mea. M-am trezit ca nimic din tot ce faceam inainte nu mai e la fel. Am fost o persoana activa toata viata mea, si dintr-o data am ajuns sa stau inchisa intre 4 pereti. Imi placea foarte mult jobul meu, colegii mei, atmosfera de la munca, si a lucra singura, de acasa, a fost o lovitura pentru mine. Am auzit multi ani despre depresie, insa mi-am zis tot timpul ca mie asa ceva n-are cum sa mi se intample. Si atunci cand mi-am dat seama ca ceva nu-i okay cu mine, am crezut ca o sa treaca de la sine. Nu ma puteam odihni, nu puteam sa ma mai concentrez , devenisem irascibila, orice ma supara, nu mai aveam chef de nimic, nu-mi mai sunam nici prietenii, ajunsesem sa fiu alt om. Insa lunile treceau, si nu ma simteam mai bine, ba din contra. Stiam ca am nevoie de ajutor, insa gandul de a merge intr-un cabinet ma faceam sa ma simt inconfortabil. Am cautat pe internet sa vad daca pot face sendinte online, si asa am gasit-o pe Patricia. Nu trebuia sa plec , sa conduc, sa pierd o gramada de timp in trafic – sedintele online mi le programam singura, in 2 click-uri , si nu trebuia decat sa ma conectez pe Zoom la ora stabilita. M-am simtit confortabila sa fiu in mediul meu, si sa vorbesc despre dificultatile mele. Patricia m-a ajutat in primul rand sa obtin claritate, acea claritate de care aveam atata nevoie pentru a ma putea intelege , pt a-mi putea intelege nevoile, dar si dificultatile . Mi-a placut foarte mult abordarea ei , centrata pe solutii. Trecutul e trecut, nu-l putem schimba, insa putem sa intelegem ce ni se intampla in prezent, si putem gasi solutii. Mi-a placut foarte mult faptul ca mi-a explicat, de la bun inceput, ce inseamna psihoterapia, ce se intampla in tot procesul asta, faptul ca am stabilit impreuna obiective intermediare, astfel ca munca noastra a avut o directie si un sens. Una e sa-ti imaginezi ca mergi la terapie si doar vorbesti cu cineva, si alta e sa lucrezi tintit pe anumite probleme, sa pleci din sedinta cu strategii pe care sa le pui in practica, sa inveti lucruri noi, sa ajungi sa te vezi pe tine dintr-o alta perspectiva.

Pana sa ajung sa cer ajutorul Patriciei , am fost un fumator inrait , timp de 17 ani. N-aveam de gand sa renunt la tigari, insa ultimul set de analize si parerea medicilor era ingrijoratoare : cum, necum , trebuia sa ma las de fumat. Imi aduc si acum aminte prima sedinta cu Patricia, si faptul ca primul lucru pe care i l-am spus e ca nu cred ca un psiholog ma poate ajuta . Pentru ca asta era adevarul, nu credeam, la fel cum nu credeam nici in mine, ca ma pot lasa. La neincrederea mea, Patricia a raspuns cu empatie, mi-a vorbit si m-a ajutat sa inteleg ce e dependenta de tigari si am acceptat sa intru in programul personalizat de 12 saptamani de terapie. A fost greu, dar nu am fost singur – Patricia mi-a oferit tot suportul de care am avut nevoie, m-a sustinut , m-a ajutat sa depasesc simptomele de sevraj de nicotina, sa-mi schimb obiceiurile , sa-mi schimba mindsetul si sa am mai multa incredere in mine. Am invatat cum sa devin mai motivat si cum sa gestionez stresul vietii cotidiene . Viata mea arata acum foarte diferit, si stiu sigur ca n-as fi reusit fara ajutorul Patriciei.

M-am considerat dintotdeauna o persoana anxioasa, insa in ultimii ani asta isi punea din ce in ce mai mult amprenta pe viata mea. Ajunsesem sa fiu anxioasa cand mergeam la munca, cand ma suiam in masina, cand ajungeam acasa, cand plecam spre cumparaturi – aproape orice lucru pe care incercam sa il fac venea la pachet cu un atac de panica. Pana si cu cateva minute inainte de a incepe prima sedinta cu Patricia am avut un atac de panica. Pentru ca nu mai fusesem niciodata la psiholog, aveam tot felul de idei si convingeri despre ce este terapia si despre ce ar trebui sa se intample. Si m-a ajutat enorm claritatea pe care a adus-o Patricia in sedintele noastre, toate explicatiile de care aveam atata nevoie . M-a ajutat structura pe care Patricia mi-a propus-o, faptul ca terapia a fost centrata pe a intelege ce se intampla cu mine si a gasi solutii pentru dificultatile mele.Am ajuns sa privesc anxietatea din cu totul alte unghiuri, am ajuns sa ma cunosc mai bine si de multe ori, uitandu-ma inapoi, nu pot sa nu ma intreb : oare ce mi-a luat atata timp sa apelez la ajutorul unui psiholog ? 

Pandemia a fost un moment de cotitura in relatia noastra.Lucrurile nu stateau grozav nici inainte, insa probleme noastre s-au accentuat si ajusesem in punctul in care nu stiam daca mai are vreun rost sa continuam sa fim un cuplu. Desi suntem 2 oameni cu mintea deschisa , ne-a luat mai bine de 1 an sa ne dam seama ca avem nevoie, ca si cuplu, de ajutor. Certurile, reprosurile, oboseala, sentimentul ca celalalt nu face cat si cum trebuie , tensiunea care era vesnic intre noi , toate acestea ne afectau in fiecare zi. Am participat la webinarul Patriciei despre oboseala cronica si cum afecteaza viata de cuplu, si ne-am dat seama ca e omul potrivit care sa ne ajute sa ne depasim problemele ; dupa prima sedinta, am plecat cu sentimentul ca in sfarsit cineva ne intelege , dar si cu speranta , si asta a contat enorm. Am inteles , inca de la inceput, ce presupune terapia de cuplu , si ne-am bucurat de faptul ca fiecare dintre noi urma sa lucreze in sedinte de terapie individuala , pe langa sedintele pe care le aveam impreuna. Terapia nu ne-a salvat relatia – ci ne-a invatat pe noi cum sa o salvam. 

Sunt aici sa te ajut!

Când treci prin perioade de:

Sau în viața ta sunt:

Resurse GRATUITE pentru tine